În timpul perioadei de împerechere, ne putem aștepta mereu la o intensificare a interacțiunilor dintre râși. Colegii noștri de la Facultatea Biotehnică, departamentul forestier, au pregătit trei animații ale deplasării râșilor, utilizând datele obținute de la colierele GPS. În prima dintre ele se pot observa toți masculii (Catalin, Goru, Igi și Klif) și deplasările lor pentru reproducere.
Râșii Klif și Petra, din regiunea Kočevsko, care au avut patru pui sezonul trecut, ce au supraviețuit până în perioada dispersiei pentru teritoriu, au avut câteva interacțiuni în ultimul sezon de împerechere. Nu putem spune, totuși, că Petra a intrat în bârlog pirmăvara aceasta.
Trei râși din Alpii Sloveni, Zois, Aida și Julija au avut câteva interacțiuni interesante în perioada de reproducere. Puteți detecta exact când se împerechează Zois și Aida? Mai mult decât atât, oare ce căuta Zois cu Julija în Pokljuka?
Avem deja confirmat faptul că Aida are trei pui anul acesta, deci sezonul petrecut cu Zois a avut succes. Despre Julia și Lenka nu știm dacă au pui. Din păcate, colierele lui Tris și Lenka nu mai funcționează din iarnă, dar am reușit să-i suprindem pe camerele cu senzor de mișcare, ulterior. Vom începe curând noul sezon de monitorizare cu camere și vom încerca să fotografiem toți râșii din regiunea Gorenjska, inclusiv puii acestora.