Populații de râs


Foto: Miha Krofel

Lynx Extinctions in Europe

În ultimele secole, numărul multor specii de carnivore a scăzut drastic. Această situație este o consecință directă sau indirectă a activității umane. Majoritatea carnivorelor intră în conflict cu omul din cauza modului lor de viață ce presupune prădarea unor resurse aparținând omului.

De la începutul erelor istorice, direcția procesului de extincție în Europa a fost de la vest la est. Extincția sa intensificat după Evul Mediu și a atins punctul culminant la mijlocul secolului al XIX-lea, când multe populații locale de carnivore au dispărut. Râsul a început să dispară din zonele de câmpie și de coastă ale Danemarcei și Olandei de astăzi, precum și din majoritatea zonelor poloneze / germane. În jurul anului 1800, râsul era prezent în Alpi, în Peninsula Balcanică până în Grecia, în Munții Tatra, Carpați și în întreaga zonă a Europei de Est, statele baltice, Finlanda și Scandinavia. Au existat mai multe motive pentru dispariția sa, diferiți factori predominând în diferite zone în perioade diferite de timp. Persecuția carnivorelor mari din Europa a fost bine planificată, organizată legal și recompensată. Este greu de crezut că doar intensitatea și eficacitatea vânătorii, cu ajutorul instrumentelor de vânătoare disponibile la vremea respectivă, este un factor care, prin el însuși, ar fi putea provoca dispariția râsului în Europa cu o asemenea amploare.

Din secolul al XV-lea până în secolul al XVII-lea, utilizarea pășunilor secundare, unde animalele au pășunat pe suprafețe mari pe tot parcursul sezonului, a fost metoda predominantă utilizată pentru creșterea animalelor în Europa. Aceasta a expus animalele domestice la atacurile carnivorelor mari.

Vitele, oile, caii și caprele au pășunat în păduri de secole, limitând astfel regenerarea naturală a pădurilor și contribuind la transformarea pădurilor în pășuni. Cantitatea de suprafețe agricole utilizate intensiv a crescut dramatic prin introducerea de noi metode agricole, culturi noi precum cartoful, porumbul și sfeclă de zahăr după 1734, ce au contribuit la introducerea creșterii animalelor în grajduri și la pășunatul pe pășuni împrejmuite. În paralel s-a înregistrat o creșterea rapidă a populației umane. Acest lucru a cauzat o exploatare intensă a pădurilor respectiv, a dus la pierderea habitatelor pentru râs în toate zonele joase sau dens populate ale Europei, începând cu secolul al 14-lea.

Zonele forestiere anterior inaccesibile și compacte au devenit intens utilizate, în special pentru producția de cărbune, deoarece nevoia de cărbune, una dintre cele mai importante surse de energie, în afară de lemn de foc, a crescut rapid odată cu creșterea populației. Tăierea intensă a pădurilor și dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere, împreună cu dezvoltarea și eficiența armelor de foc, au sporit intensitatea și eficacitatea vânătorii atât a carnivorelor mari cât și a prăzii lor.

Densitatea animalelor domestice în secolele XVII și XVIII a fost de zece ori mai mare decât în ​​prezent. Aceasta, împreună cu metoda comună de pășunat forestier, a pus animalele domestic în competiție cu speciile de ungulate. Numărul de erbivore mari a scăzut dramatic pe suprafețe mari de pădure intens pășunate.

Cea mai mare parte a procesului de dispariție a râsului în Europa a avut loc la începutul secolului al XIX-lea. Prăbușirea societății feudale și liberalizarea ulterioară a privilegiilor de vânătoare au dus la dispariția râsului în cea mai mare parte a Europei. În acel moment, densitatea erbivorelor mari, în special a căprioarelor, a atins cele mai scăzute valori înregistrate vreodată în multe părți ale Europei. Numărul căpriorilor din Slovenia în prima jumătate a secolului al XIX-lea este estimat la aproximativ 1% din cifra contemporană, în vreme ce cerbul și mistrețul aproape au dispărut.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea, izolarea indivizilor a devenit din ce în ce mai evidentă. Succesul reproductiv și supraviețuirea exemplarelor tinere au fost reduse, suplimentar, și ca urmare a resursei trofice extrem de sărace, efect crucial pentru supraviețuirea lor. În secolul al XIX-lea, importanța vânării râsului asupra procesului de extincție, atât în ​​Slovenia, cât și în întreaga Europa, a fost probabil secundară. În Slovenia, în secolul al XIX-lea au fost vânați 28 de râși. Cauza directă a dispariției populațiilor locale în Europa în secolul al XIX-lea a fost în primul rând fragmentarea și condițiile de hrană limitate în habitatele utilizate de râs.

Sursa:

Kos I., Potočnik H., Skrbinšek T., Skrbinšek M.A., Jonozovič M., Krofel M. 2004. Ris v Sloveniji. 1. izd. Ljubljana, Biotehniška fakulteta, Oddelek za biologijo: 239 str. (Lynx in Slovenia. Ljubljana, Biotechnical Faculty, Department of Biology. 239 pg.)

Foto: Miha Krofel

Lynx Re-introduction in 1973

La începutul anilor ’70, în rezervația de vânătoare Rog din sudul Sloveniei, cunoscută astăzi ca Rezervația de Vânătoare Medved, a apărut ideea de a reintroduce râsul din regiunea Kočevska ca specie de vânat, idee propusă de un vânător oaspete din Elveția, Karl Weber. În ianuarie 1973, trei masculi și trei femele de râs au fost introduse într-o incintă de carantină dintr-o altă carantină din grădina zoologică Stromovka din apropierea orașului Ostrava, Slovacia. Datele din urmărirea semnelor pe zăpadă, probabil a tuturor celor șase animale, au fost raportate apoi în noiembrie 1973. Femelele au mai rămas în zona Kočevski Rog, în timp ce masculii au apărut deja mai departe spre vest în Mala gora și Velika gora. Două dintre femele aveau câte un pui, în timp ce a treia avea doi pui. În anii următori populația a crescut și s-a extins. Dezvoltarea inițială a populației arată o mortalitate scăzută a indivizilor. Aceasta a avut o importanță majoră pentru supraviețuirea populației nou înființate în faza inițială. Un rol major în reușita reintroducerii de râs se datorează atitudinii pozitive a vânătorilor față de reintroducere și faptului că condițiile de hrănire au fost favorabile.

Populația a continuat să crească, în ciuda vânătorilor planificate după 1978. Populația s-a extins, de asemenea, în direcția nord-vestică spre Italia și Alpii, precum și către sud-est spre Bosnia și Herțegovina. Creșterea puternică a populației și expansiunea pe parcursul primilor cincisprezece ani a fost urmată de o perioadă de stabilizare la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Anul 1986 a marcat începutul unei campanii absurde pentru vânarea liberă a râsului în așa-numitele zone neclasificate. Această măsură a oprit extinderea ulterioară a rasului în alte părți ale Sloveniei. În anii 1990, râsul a fost prezent în jumătatea de sud-vest a Sloveniei, până la munții din vestul Bosniei din sud-est.

Inbred Population

Tendința pozitivă acestei povesti de succes s-a schimbat în ultimii zece până la cincisprezece ani, in sensul scăderii populației de râs. Astăzi populația de râs din Dinari și sud-estul Alpilor este în declin și este strict protejată in întreg arealul. Contactul cu populațiile de râs din Alpi și Balcani nu a fost încă cercetat în detaliu, dar având în vedere distanțele geografice și barierele peisagistice, descendenții celor șase animale reintroduse s-au reprodus probabil în izolare în ultimii patruzeci de ani.

În populațiile mici și izolate de acest gen, alelele sunt fixate aleator sau sunt pierdute din cauza driftului genetic, iar mutațiile dăunătoare se acumulează datorită selecției mai puțin eficiente. Pe termen lung, aceste procese erodează variațiile genetice cantitative necesare pentru evoluția adaptivă. În plus, alelele dăunătoare recesive devin expuse fenotipic din cauza înmulțirii indivizilor homozigoți. Consangvinizarea poate avea consecințe negative asupra tuturor aspectelor reproducerii și supraviețuirii și crește riscul de dispariție.

Sursa:

Kos I., Potočnik H., Skrbinšek T., Skrbinšek M.A., Jonozovič M., Krofel M. 2004. Ris v Sloveniji. 1. izd. Ljubljana, Biotehniška fakulteta, Oddelek za biologijo: 239 str. (Lynx in Slovenia. Ljubljana, Biotechnical Faculty, Department of Biology. 239 pg.)

Sindičić M., Polanc P., Gomerčić T., Jelenc M., Huber Đ., Trontelj P., Skrbinšek T., 2013. Genetic data confirm critical status of the reintroduced Dinaric population of Eurasian lynx. Conserv Genet. DOI: 10.1007/s10592-013-0491-x: 10 str.

Foto: Miha Krofel

Genetic Problems of Small Populations

Viabilitatea unei populații ne spune probabilitatea ca populația să evite dispariția pe o anumită perioadă de timp. Evenimentele aleatorii sau stocastice care afectează viabilitatea populațiilor sunt stocasticitatea demografică, stocasticitatea mediului, stocasticitatea genetică și evenimentele catastrofale. Viabilitatea populațiilor mici este de obicei mai mică, deoarece acestea sunt mai sensibile la evenimentele stocastice. Multe populații de râs sunt mici și izolate. Acest lucru le face vulnerabile la mai mulți factori care pot scădea semnificativ viabilitatea acestora. Efectul fondator are un impact important asupra unor caracteristici genetice ale unei populații. Efectul fondator este pierderea variațiilor genetice care apar atunci când o populație nouă este stabilită plecând de la un număr foarte mic de indivizi dintr-o populație mai mare.

Datorită dimensiunii scăzute a populației efective, diversitatea genetică este în scădere datorită deviației genetice. Aceste populații sunt vulnerabile la amenințări suplimentare, care nu reprezintă probleme pentru populațiile mai mari. Într-o populație atât de mică, ca în cea din Munții Dinarici, fiecare mortalitatea mărește foarte mult probabilitatea de dispariție. Cu fiecare moarte a unui individ, apare o scădere ulterioară a reproducerii.

Sursa:

Kos I., Potočnik H., Skrbinšek T., Skrbinšek M.A., Jonozovič M., Krofel M. 2004. Ris v Sloveniji. 1. izd. Ljubljana, Biotehniška fakulteta, Oddelek za biologijo: 239 str. (Lynx in Slovenia. Ljubljana, Biotechnical Faculty, Department of Biology. 239 pg.)

Vlada RS. 2016. Strategija ohranjanja in trajnostnega upravljanja navadnega risa (Lynx lynx) v Sloveniji 2016–2026: 41 str.

http://www.mop.gov.si/fileadmin/mop.gov.si/pageuploads/podrocja/velike_zveri/strategija_ris_2016_2026.pdf (December 2016)

Distribuția in 2012

Numele populației Țări Mărime (c. 2012) Trend
Scandinavă Norvegia, Suedia 1800 – 2300 Stabil
Kareliană Finlanda 2400-2600 Crescător
Baltică Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina 1600 Stabil
Bohemia-Bavaria Cehia, Germania, Austria 50 Stabil sau descrescător
Carpatică România, Slovacia, Polonia, Ucraina, Cehia, Ungaria, Serbia, Bulgaria 2300-2400 Stabil
Alpină Elveția, Slovenia, Italia, Austria, Franța 130 Stabil
Jura Franța, Elveția 100 Crescător
Vosgi Palatinat Franța, Germania 19 Stabil sau usor descrescător
Dinarică Slovenia, Croatia, Bosnia & Herțegovina 120-130 Stabil sau descrescător
Balcanică „Fosta Republică Iugoslavă Macedonia”, Albania, Serbia (incl. Kosovo*) 40-50 Descrescător?

Sursa:

Large Carnivore initiative for Europe IUCN/SSC specialist group. 2012. Eurasian lynx.

http://www.lcie.org/Large-carnivores/Eurasian-lynx (December 2017)

Foto: Miha Krofel

Amenințări

  • Consangvinizarea si alte problem asociate mărimii mici a populaților
  • Fragmentarea habitatelor
  • Acceptare social redusă
  • Braconajul
  • Scăderea habitatului favorabil
  • Mortalitate accidentală cauzată de autovehicule

 

 

 

 

Sursa:

Strategija ohranjanja in trajnostnega upravljanja navadnega risa (Lynx lynx) v Sloveniji 2016–2026: 41 str.

http://www.mop.gov.si/fileadmin/mop.gov.si/pageuploads/podrocja/velike_zveri/strategija_ris_2016_2026.pdf (December 2017)

The IUCN Red List of Threatened Species. 2017. Lynx lynx. http://www.iucnredlist.org/details/12519/0 (December 2017)

Legislație si alte convenții pentru conservarea râsului

La nivel internațional

Legislatie Europeană