Avem primele imagini de pe camerele cu senzor de mișcare din Gorenjska

Postat - feb. 3, 2022


În acest sezon, am extins zona de monitorizare a impactului procesului de refacere a populației de râs din Slovenia, către Alpii Sloveni. În primăvară, cinci râși adulți echipați cu coliere telemetrice au fost eliberați în zona Pokljuka and Jelovica. Pe lângă monitorizarea telemetrică, documentăm progresul refacerii populaționale și cu camerele cu senzori de mișcare, care reprezintă un echipament cheie în monitorizarea râsului, deoarece pot fi folosite pe termen lung și la nivelul întregii suprafețe de distribuție a râsului. Aceste camere automate au fost montate în 20 de locații din Parcul Național Triglav și fondurile cinegetice manageriate de cinci familii de vânători în teritoriile râșilor reintroduși. La scurt timp după ce camerele au fost instalate, zonele Pokljuka și Jelovica au fost acoperite de un strat dens de zăpadă, dar am reușit să ajungem la camere după câteva luni. Tris și Julija au fost surprinși pe camere la patru locații diferite în zona Pokljuka, alături de alte animale specifice ecosistemelor forestiere cu care aceștia împart zona.

Râsul Tris s-a plimbat prin fața uneia dintre camere noastre la mijlocul lui Noiembrie. Foto: LIFE Lynx

Cu trei zile înaintea lui Tris, o capră neagră s-a plimbat pe drumul forestier. Foto: LIFE Lynx

Camerele au înregistrat și alte animale din pădure. Foto: LIFE Lynx

În ziua de Revelion, o haită de lupi a trecut prin fața camerei. Foto: LIFE Lynx