Cum au petrecut anul 2023 tinerii râși alpini

Postat - dec. 29, 2023


La începutul lui 2023, am fost norocoși să putem captura patru pui de râs în Alpii Sloveni în vederea monitorizării telemetrice. Primul, Rozi, este o femelă, puiul unei perechi de râși ce a fost translocată în Alpii Sloveni din Carpați în 2021. Ceilalți trei, Meri, Flori și Andrej reprezintă prima generație de pui născuți în Parcul Național Triglav. Părinții lor au fost, de asmenea, translocați din Carpați cu scopul de a stabili o nouă populație de legătură între partea dinarică și sud estul Alpilor.

În ultimul an am urmărit toți cei patru pui de râs în calea lor spre independență ca râși adolescenți. Rozi și Meri s-au întâlnit la scurt timp și au petrecut perioada călduroasă a anului împreună în zona dintre Zajamniki și valea Lacurilor Triglav. Aceștia au avut multâe întâlniri, ceea ce reprezintă vești bune pentru viitorul râșilor în Alpi. Perechea chiar ne-a surprins cu deplasările efectuate, deoarece ambii râși au petrecut mult timp la altitudini de peste 2000 de metri, în golul alpin. Conform locațiilor GPS ale celor doi am aflat că preferau zonele foarte liniștite cu suficentă pradă. În timp ce Meri a rămas în munții de deasupra lacului Bohinj până în prezent, Rozi a început să petreacă mai mult timp în zonele mai călduroase ale Alpilor Iulieni unde a vizitat lacul Krn și râul Soča.

Râsul Meri. Foto Igor Pičulin

Râsul Rozi.

Frații Andrej și Flori au împărțit zona de nord-vest a Munților Iulieni. Andrej a petrecut mult timp în văile din Vršič, Pišnica și Tamar și în Trenta. În timp ce ocupă cea mai mare parte a teritorilui sloven din această parte a Munților Iulieni, Flori a ajuns și în Italia, unde explorează văile și culmile aflate la sud de Tarvisio.

Râsul Andrej.

Râsul Flori.

Cei patru râși tineri ne-au arătat că fiecare râs își va găsi eventual propriul teritoriu, departe de părinții săi. Masculii nu împart aceste zone, dar un mascul și o femelă, precum Rozi și Meri, o fac cu bucurie. Vom continua să monitorizăm tinerii râși cu ajutorul telemetriei pentru a vedea cum își vor petrece iarna în munții înalți. Aceste informații ne vor ajuta să înțelegem dacă aceștia vor persista sau dacă vor continua să-și modeleze teritoriile în procesul de stabilizare a populației de râs din Alpi.

Punctele de pe hartă reprezintă toate locațiile râșilor din momentul capturii până la mijlocul lui decembrie, în timp ce poligoanele reprezintă suprafețele teritoriale în care râșii s-au deplasat în ultima lună și jumătate.