În iunie, am avut confirmarea faptului că Aida are trei pui anul acesta și am montat câteva camera cu senzor de mișcare lângă unul dintre bârloage. În perioada în care stau cu puii în bârlog, femelele îi mută pe aceștia dintr-un astfel de adăpost în altul pentru a îi proteja de potențialii prădători. Camerele noastre au surprins un moment în care Aida își muta puii.
Aida prezintă imaginea unei mame grijulii, care știe cum să-și îngrijească puii. Totuși, nu toți puii reușesc să devină adulți (de obicei, mortalitatea în primul an de viață este în jur de 50 %), așa că așteptăm cu nerăbdare noul sezon de monitorizare cu camere și colectare de probe genetice non-invazive pentru a descoperi câți pui vor fi supraviețuit.