Sneška – un nou rezident al pădurilor din Snežnik

Postat - apr. 26, 2023


Astăzi, un nou râs relocat a fost eliberat în pădurile din Snežnik. Numele acesteia a fost ales de localnicii implicați în Grupurile Consultative Locale din regiunea Dinarică din Slovenia. Pentru că publicul a numit deja unul dintre râșii monitorizați anterior „Snežka”, ca parte a proiectului DinaRis, de această dată am ales numele „Sneška” – deoarece femela vine din Slovacia (care în slovenă se scrie „SlovaŠKA), de unde a fost capturată, fiind ultimul râs ce va fi relocat de acolo în cadrul proiectului LIFE Lynx.

Râsul Sneška eliberat din țarcul special amenajat în zona Snežnik. Foto: Maruša Prostor, LIFE Lynx

Vânătorii au deschis porțile de la țarcul râsului. Foto: Maruša Prostor, LIFE Lynx

Cine a fost Snežka?

Râsul Snežka a fost monitorizat de cercetătorii de la Departamentul de Biologie al facultății Biotehnice ca parte a unui studiu despre utilizarea teritoriului de către râși. Râsul a fost echipat cu un colier telemetric în zona Snežnik în 2008, pe când avea 3-4 ani, cântărind 18 kg la momentul capturii. Atunci a fost perioada în care cercetătorii, cu ajutorul analizelor genetice, au descoperit gradul ridicat al consangvinizării între râșii din Slovenia și au început, astfel, eforturile de a pune la punct un proiect prin care să ajute specia. Colierul lui Snežka a încetat a mai trimite date destul de rapid, dar cercetătorii au reușit să prindă puiul acesteia și să-l echipeze cu un colier telemetric, astfel că au putut urmări și deplasările ei pentru o perioadă. Poate ați auzit de râsul Mihec – au trecut mai mult de zece ani de când acesta a fost capturat în cadrul proiectului DinaRis și din nou acum, în cadrul proiectului LIFE Lynx. Încă avem observații de pe camerele cu senzor de mișcare din zona Snežnik, cu râsul Mihec.

Râsul Snežka. Foto: DinaRis

Toate numele sugerate pentru noul râs

Snežka (propus de 9 ori) – deoarece va fi relocat în pădurile din Snežnik și este cel mai înalt vârf din Dinarici.

Snežna/Snežka – o referire la râsul Snežka din Dinarici, o referire la Snežnik, zona în care sperăm că va fi casa ei

Sneška – Snežnik slovaŠKA

Tisa (de 2 ori) – deoarece această specie de arbore este foarte rară în pădurile noastre și este o specie protejată

Vojka (de 2 ori) – după zona fondului de vânătoare gestionat de clubul de vânătoare Nanos, din jurul Vojkova koča (cabanei Vojkova), o zonă în care râsul poate fi observat deseori

Jasna – JAvorniki SNežnik slovašKA (Slovakian)

Slava – pentru că vine din Slovacia

Dina – după râsul Dina, care a fost născut în 2005 probabil undeva în pădurile Snežnik și a fost primul râs din lume echipat cu un colier GPS-GSM

Lina – un nume răspândit la nivel internațional: Greacă –  „rază de soare „, Persiană –  „fată frumoasă „, Arabă –  „palmier” și „tandrețe”, Chineză – „frumos”, „elegant”

Diana – Zeiță romană a vânătorii, a cărei statuie se află în Loška Dolina

Silva – un derivat al fagului (Fagus sylvatica)

Jelka – pădurile de brad prin care va umbla

Abi – un derivat de la denumirea latină a bradului (Abies)

Nala – după curajoasa leoaică din filmul Regele Leu

Zuza – Zuzana, o eorină slovacă contemporană care aduce limba și cultura slovacă mai aproape de toată lumea

Franca – un nume comun printre bătrânii din Valea Loška, de sub Snežnik: mame cu mulți copii

Rosa – fetiță mică, blândă ca roua dimineții

Iza – pentru că se va adapta ușor și va avea grijă de puii săi

Bica, Hoja, Jela, Trska, Miša, Lipa