Uniți pentru râs – filmuleț de introducere

Postat - sept. 7, 2023


Suntem mândri să prezentăm filmulețul introductiv al documentarului LIFE Lynx Uniți pentru râs – salvarea populației de râs Dinarice și din Sud-estul Alpilor de la încă o extincție.

În cadrul proiectului LIFE Lynx au fost relocați 18 râși din populațiile sănătoase ale Carpaților din Slovenia și Croația, având ca scop împrospătarea fondului genetic al populației de râs puternic consangvinizate din Dinari și sud estul Alpilor. Proiectul a pus la aceeași masă experți în conservare, cercetători și vânători din cinci tări europene, având un obiectiv comun – salvarea râsului de la extincție. Pe lângă acțiunea de relocare a râșilor, echipa internațională monitorizează populația, prevenind cazurile de braconaj și promovând acceptanța carnivorelor mari în rândul populației locale. Factori cheie esențiali – vânătorii din Slovenia, Croația, Italia, România și Slovacia – sunt implicați activ în proiect, abordare similară cu cea din anii ’70, când vânătorii și silvicutorii au reintrodus râsul în pădurile slovene. Împreună vom contribui la salvarea râsului, cea mai mare felină sălbatică din Europa.

Cei cinci ani de filmări au rezultat în ore întregi de materiale educative interesante, astfel că decizia referitoare la ce trebuie inclus în filmul documentar al proiectului LIFE Lynx nu a fost ușoară. Împreună cu membri echipei LIFE Lynx, directorii filmului, Timotej Vrtnik și Gregor Šubic au reușit să surprindă esența efortului depus în cadrul proiectului. Din fericire, materialul rămas este prezentat în videoclipuri scurte, care pot fi găsite pe canalul de youtube LIFE Lynx.

După premiera slovenă din Kinodvor, Ljubljana, filmul va fi proiectat la diferite evenimente. Unul va fi organizat în cadrul conferinței finale din Zadar (Croația) în septembrie și altul în DINA Pivka (Slovenia), pe 5 octombrie 2023. Revenim curând cu mai multe informații.