În cadrul proiectului LIFE Lynx, au fost relocați în Slovenia și Croația șapte exemplare râs, masculi. Dintre cei cinci eliberați anul acesta trei și-au stabilit deja teritoriile.
După eliberarea de anul trecut în Loški potok, Goru și-a stabilit teritoriul în zona Mala gora în regiunea Kočevje. Și în prezent hoinărește în același teritoriu. Împarte zona cu Teja, o femela autohtonă de râs, cu care a avut un pui anul trecut, Mala. În sezonul de împerechere din acest an, Goru s-a deplasat în Croația, unde sperăm să fi avut ocazia să se împerecheze cu mai multe femele. În această perioadă sperăm să identificăm și noua generație de pui de la Teja, și sperăm să fie tot puii lui Goru.
După eliberarea în Parcul Național Risnjak în Croația, Doru și-a stabilit teritoriul în zona Javorniki. Am reușit să îl monitorizăm în această zonă până în ianuarie 2020, când nu am mai recepționat niciun semnal de la colierul atașat. Din păcate încă nu știm care este situația lui.
Catalin a fost anul acest relocat din România și eliberat în zona Snežnik la sfârșitul iernii iar în prezent și-a stabilit teritoriul în zona Menišija and Rakitna (Slovenia).
Râsul Alojzije a fost primul râs ce a ajuns în Croația în acest an fiind eliberat în Parcul Național Paklenica. Imediat după eliberare și-a stabilit teritoriul în zona Sveti Rok (Croatia).
Boris este un exemplar tânăr de râs eliberat anul acesta in Loški Potok Slovenia. După eliberare s-a deplasat spre sud trecând granița în Croația, unde a stat pentru o perioadă mai lungă în zona Gorski Kotar lângă Gerovo. De curând a pornit într-o deplasare amplă către sud-est, ceea ce sugerează că nu si-a găsit un teritoriu încă. Îi monitorizăm cu mare interes deplasările cu ajutorul telemetriei.
Râsul Pino este primul râs relocat din Slovacia în cadrul proiectului. A fost eliberat în Croația în zona muntelui Velebit. Din păcate colierul nu a mai funcționat după eliberare așa că nu avem informații despre mișcările lui.
Râsul Maks a fost ultimul râs eliberat în acest an. Provine din Slovacia și a fost eliberat în Slovenia din carantina din pădurea Snežnik. Imediat după eliberare pare să își fi stabilit teritoriul în zona Javorniki (Slovenia) în aceeași zonă ocupată anterior de Doru.
Următorul sezon de captură va începe în România și Slovacia la sfârșitul acestui an și va ține până la începutul primăverii anului 2021. Sperăm că și acest al treilea sezon de captură să fie la fel de bun ca primele două, ba mai mult poate vom avea succes cu captura și relocarea unor femele.