La scurt timp de la activarea primelor cuști de captură, un râs mascul a fost prins în România

Postat - ian. 27, 2023


Echipa LIFE Lynx din România ne trimite vești bune; la scurt timp de la activarea cuștilor, aceștia au capturat primul râs din acest an. Un mascul mare, de aproximativ 2 ani, ce cântărește cam 23 de kg., cu un model al blănii pictat cu multe pete și o trăsătură distinctivă, o cicatrice pe urechea stângă, a fost capturat în Munții Tarcău. Urechea ce creează un aspect amuzant masculului este probabil rezultatul unei răni mai vechi, care însă este complet vindecată acum și nu pare să-l deranjeze pe râs. Râsul va petrece următoarea perioadă în țarcul special amenajat, la Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice ACDB, în Focșani, România. Pentru început se vor efectua, ca de fiecare dată, analizele veterinare, urmând ca echipa să decidă și unde va fi relocat acest individ și ce nume va avea.

Râsul mascul, înainte de a fi capturat în cușca special concepută. Foto: ACDB, LIFE Lynx

Examinare veterinară a râsului. Foto: Andrea Gazzola, ACDB, LIFE Lynx

O trăsătură distinctivă a râsului este o veche rană de la urechea sa stângă. Foto: Andrea Gazzola, ACDB, LIFE Lynx