Desa Muck, scriitoare slovenă – un nou Ambasador al râșilor

Postat - mai 10, 2022


Suntem mândri și fericiți să anunțăm că avem un nou Ambasador pentru râși – scriitoarea, publicista și actrița slovenă Desa Muck s-a alăturat proiectului nostru. Desa este foarte cunoscută publicului sloven și este unul dintre cei mai populari autori, în special pentru copiii din Slovenia. A dovedit deja afecțiunea sa pentru animale publicând numeroase lucrări pe subiect, cum ar fi colecția The Miraculous Flea Megi, iar de această dată își va folosi flerul său creaiv pentru a scrie cărți pentru copii dedicate râșilor. Membrii proiectului LIFE Lynx vor oferi informație de specialitate despre râși, despre poveștile animalelor reintroduse și puii lor, iar autoarea le va transforma astfel încât tinerii să fie încântați să ia cartea de pe rafturile librăriilor.

Cum fiecare artă creativă are nevoie de timp, veți putea citi cartea despre râși în primăvara următoare.

Desa Muck: „De-a lungul cercetărilor mele asupra râșilor am ajuns să îi iubesc așa mult încât simpla mențiune a acestui animal miraculos îmi stârnește emoțiile până la lacrimi și povestesc despre el cu toată lumea.”

Desa Muck, scriitoare, publicistă și actriță slovenă. Foto: Ana Iza Sajko