Niko face parte din a doua generație de pui a femelei rezidente, Teja și a masculului translocat, Goru. În Decembrie 2020, am putut confrima faptul că Niko a părăsit deja teritoriul mamei sale, începându-și astfel propria călătorie spre independență. În prima jumătate a lunii, s-a deplasat la 15 km depărtare în zona de est a platoului Kočevski Rog. Tiparul dispersiei acestuia indica inițial că zona respectivă va deveni un teritoriu stabil, dar în prima parte a lunii Aprilie 2021, Niko s-a deplasat aproximativ 30 km către sud, ajungând în zona Vrbovsko, unde a rămas până la 11 Iunie 2021. A urmat o deplasare către zona Ogulin, unde Niko a rămas până la jumătatea lunii August 2021. În prima parte a lunii Septembrie 2021, acesta s-a întors în Slovenia, prima dată a mers către Stojna, după care și-a schimbat direcția către platoul Kočevski Rog. După aproximativ o lună, Niko a pornit din nou către sud, iar acum este în Vrbovsko, Croația.
În decursul dispersiei sale, Niko a parcurs cel puțin 1,355 km, perioadă în care a traversat râul Kolpa de trei ori și autostrada de șase ori. Dacă pentru a trece râul, cel mai probabil acesta a înotat, când a trecut autostrada, Niko a utilizat ecoductele existente, reflectând astfel valoarea unor astfel de construcții în menținearea conectivității populației de râs.
La aproape un an de când și-a început dispersia, Niko nu are încă o stabilitate teritorială, căutând constant noi zone. În Kočevski Rog , unde caracteristicile habitatului par să fie optime, există deja un mascul dominant care nu-l va accepta prin preajmă. Așadar, Niko se deplasează către sud pentru a doua oară, acum fiind înapoi în Croația. Datele colectate dovedesc dificultatea perioadei de dispersie pentru animalele tinere.